• Propagandă ştiinţifică şi vulgarizare

    În ziua de azi, marile întrebări ale umanităţii se clatină neputincioase şi se prăbuşesc, rând pe rând, în faţa noilor vistieri ai cunoaşterii, cunoscuţi sub denumirea generică a oamenilor de ştiinţă. Aceştia au devenit o adevărată o instanţă ubicuă şi anonimă, de oameni fără chip şi nume, care decretează, în numele ştiinţei, adevăruri infailibile cu privire la probleme esenţiale ale umanităţii. Tot ce credeai că ştii este  brusc răsturnat, dinamitat din temelii.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Poveste pe două roţi (IV)

    Într-o zi am  dat întâmplător peste o butadă haioasă,dar plină de tâlc,  a unui politician chilian, Jose Antonio Viera Gallo, care suna cam aşa: „Socialismul nu poate sosi decât pe bicicletă”. Intrigat de cele citite, am stat şi m-am gândit în ce măsura principiile ideologiei de stânga se regăsesc în funcţiile bicicletei   şi în stilul de viaţă la care aceasta te obligă. Adevărul e că nimeni nu poate nega faptul că bicicleta este vehiculul omului sărac, atât timp cât cel în cauză nu-şi permite o maşină sau o motocicletă, şi o foloseşte din necesitate şi nu dintr-o fiţă burgheză.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Poveste pe două roţi (III)

    Câteva săptămâni mai târziu de la acel vis mă aflam în parc cu o bicicletă de oraş pe care o cumpărasem la mâna a doua. Înainte de a mă urca pe şaua ei m-am întrebat dacă, după atâţia ani, îmi mai puteam oare menţine echilibrul pe  două roţi. Auzisem de atâtea ori, în diverse ocazii, că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată şi, odată ce am început să pedalez, am înţeles că zicala cu pricina nu era o înşiruire de cuvinte goale, oricât de banal ar fi sunat. Entuziasmat peste măsură de senzaţia de libertate şi copleşit de amintiri, am dat câtveva ture de parc, fâcând slalom printre bătrânei simpatici şi copii zburdalnici, după care m-am aventurat pe străzile oraşului pentru a explora noi locuri cu ajutorul bicicletei.

    Add a comment
    Află mai multe »  


  • Sum: patruzeci de poveşti de dincolo

    Pentru lumea contemporană, aflată într-o permanentă goană după raiul pământesc, moartea sau viaţa de după moarte aproape că au devenit subiecte tabu, probleme închise, care odată zgândărite nu fac altceva decât să zdruncine orizontul imediat al unei existenţe umane comode. Dacă în vremuri îndepărtate gândul la moarte era un semn al înţelepciunii, în ziua de azi acesta a devenit o sursă de necontenită suferinţă. Într-un astfel de context, o carte despre viaţa de dincolo apare ca o încercare temerară şi bizară  de a găsi un răspuns la o întrebare esenţială, dar din păcate ignorată din ce în ce mai des: ce se întâmplă cu noi după ce murim?

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Craii de Curtea-Veche

    Mateiu I. Caragiale zugrăveşte, în romanul ,,Craii de Curtea-Veche",  peisajul pitoresc  al unui Bucureşti decadent, din primul deceniu al secolului trecut,  în care viciul, vulgaritatea, plăcerea vinovată, infamia şi trădarea se ridică deasupra realităţii imediate  asemeni unor aburi  crepusculari care par să învăluie lucrurile şi întâmplările până la nedesluşire. De la chefuri îmbelşugate în cârciumi rău famate, plimbări prin mahalele mizerabile şi personaje abjecte, până la promenade burgheze prin Cişmigiu, locuinţe cu interioare rafinate şi stil de viaţă opulent, toate se impun într-un amestec care se poate găsi doar la „porţile Răsăritului”.

    Add a comment
    Află mai multe »  

  • Ce ştie domnul X?

    Deschise ochii și lumină. O lumină rece, intensă, care varia gradual, între verde și roșu. Mâinile-i erau legate la spate într-un fel de lichid vâscos, dens, ca o miere. Coborî cu greu privirea din tavan, cu o mișcare revelatoare; ar fi putut la fel de bine să stea în continuare cu capul pe spate, otrăvit cu raze neon.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Concertul pentru pian şi orchestră no 1(partitură barocă)

    Măşti: Ela- mască fără ochi şi fără urechi
             Ela-mască fără ochi şi fără urechi
    Personaje secundare: Ela- mască fără gură şi fără urechi
    Public: Ela-mască fără gură şi fără mâini
    Într-o cămăruţă în semi-întuneric, o singură Elă vorbeşte mai multe.

    Add a comment
    Află mai multe »  

  • Știi despre lună?

     

    Știi tu oare despre lună?
    Știi cum aștept venirea ei
    Mereu cu dor dar și cu panică,
    Nu este sursă de alin și nici speranță nu îți dă
    Cum mulți poeți au înțeles-o… e drept ,în felul lor.
    E tumult în visare lucidă, îți vezi inima bătândă,
    E ca atunci când asculți clopotul din interior
    Un urlet despotic și vibrant care te lasă mut și surd.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Addenda la Castelul lui Kafka

    Şi pentru că se făcuse târziu,
    timpul intra pe o ureche
    şi pe cealaltă ieşea...
    oamenii se năşteau din argint viu,
    exilau sufletul în câte o stea
    moştenită din tată în fiu,
    uitau fericirea la masa de seară,
    la prânz o treceau la obiecte pierdute,
    mai bătrâni c-o întrebare,
    mai pustii cu o vară,
    bolnavi de tăceri şi de soare
    de vino şi du-te,
    de dacă şi vrut pe nevrute,
    nu mai ştiau nici să se sărute
    şi visele se umpleau de praf în sertare...

    Add a comment
    Află mai multe »  

  • M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST – “ să mă pasioneze cotidianul, să cred în politică”

    Roman scris de Martin Page în 2004
    Spectacol montat/ regizat de Antonella Cornici la Teatrul Naţional din Timişoara
    Premiera 24 februarie, Timişoara, TNT
    Distribuţie: Mălina Manovici, Victoria Rusu, Alina Chelba, Călin Stanciu Jr., Victor Manovici

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • XXL (Fat Pig) / Teatrul Act

    Actori: Tudor Istodor, Raluca Vermeşan, Irina Velcescu şi Vlad Zamfirescu
    Regia: Cristi Juncu
    Scenografia: Cosmin Ardeleanu

    Se întâlnesc întâmplător într-un fast-food. Ea este o tânără bibliotecară jovială înzestrată cu un umor fermecător. El este un corporatist cam şters, dar de treabă. Discută fără inhibiţii, fac schimb de numere de telefon şi decid să se mai vadă. În următoarele întâlniri se simt foarte bine unul cu celălalt, râd mult, nu se sfiesc să fie tandri, să se alinte, şi, până la urmă, ajung să se îndrăgostească. Am putea spune că avem toate ingredientele unei relaţii perfecte. Cu excepţia unuia singur. Tânăra noastră bibliotecară nu prea obişnuieşte să citească etichetele la rubrica calorii înainte să mănânce. Şi asta poate cântări cam mult într-o relaţie, mai  ales  când tipa-i supraponderală.

    Add a comment
    Află mai multe »  

  • A fost sau n-a fost?

    Filmul A fost sau n-a fost? reuşeşte să trateze dintr-o perspectivă comică o temă care la prima vedere nu pare să ofere prea multe surse de umor, anume revoluţia. Trecerea  unui eveniment istoric atât de important dintr-un registru grav, chiar tragic, într-o zonă comică se datorează poveştii filmului, care mizează pe accentuarea faptului mărunt, a neimportantului şi a derizoriului.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • El sol de membrillo

    Regizorul Victor Erice reuşeşte în filmul său, El sol del membrillo (Soarele Gutuilor), să organizeze limbajul filmic într-un mod creator, filosofic şi estetic în jurul relaţiei dintre culoare şi lumină, realizând astfel un film de atmosferă, de mare profunzime, în care sensurile şi semnificaţiile sunt aduse la viaţă tocmai de această legătură fecundă a culorii cu lumina.  

    Add a comment
    Află mai multe »  

  • Impresii de spectacol. D'ale noastre.

    “D’ale noastre…” de Gigi Căciuleanu

     “D’ale noastre…” nu este un spectacol de teatru, nici un spectacol de dans. Mai degrabă este un caleidoscop de scenete de teatru-dans şi dans pur care se împletesc timp de 1 oră şi jumătate şi care îţi lasă  impresia că ar putea continua la nesfărşit, dar care, la fel de bine, te duc cu gândul că  s-ar putea termina pe neaşteptate, în orice moment. Ceea ce se înfăţişează privirii spectatorilor este o construcţie complexă, non lineară, de secvenţe foarte percutante vizual.

    Add a comment
    Află mai multe »  
  • Mozartissimo.Impresii

    Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să definească cel mai   bine modul în care Gigi Căciuleanu  a gândit spectacolul Mozartissimo,  acesta ar fi poezia. Mişcările dansatorilor sunt  metafore vii, în care sensul şi emoţia se împletesc armonios pentru a naşte un limbaj unic  al  corpului. Gesturile ascund şi revelează în acelaşi timp înţelesul, iar expresiile faciale adaugă o încărcătură afectivă vibrantă, care transcende registrul raţional şi care atinge sfera cea mai intimă a sensibilităţii. 

    Add a comment
    Află mai multe »